Migrația este un fenomen care a existat din totdeauna – mutarea e în natura umană. Aceasta are loc și în împărăția animalelor când, spre exemplu, unele specii de păsări trebuie să migreze la un moment dat în timpul anului în alte părți ale lumii, în căutare de condiții mai bune de viață. La fel și noi – oamenii – ne analizăm situațiile și evaluăm dacă are rost să lăsăm în urmă viața pe care am avut-o înainte de a începe una nouă. Dacă să ne mutăm într-o altă țară sau doar o altă regiune. Cea din urmă nu sună de parcă e mare lucru dar, istoric vorbind, migrația internă a fost a game-changer în procesul de formare al grupurilor etnice și, ulterior, naționale.

Unul dintre motivele pentru care acest subiect este important și interesant pentru mine este că există o probabilitate mare ca eu însămi să devin un imigrant, lucrând într-o țară străină la un moment dat în viața mea. De altfel, un alt motiv este că familia mea este o familie imigrantă.

Acestea fiind spuse, dați-mi voie să vă introduc în experiența mea aici în România. Atunci când ești străin și încerci să comuni cu localnicii din jur, desigur că aceștia se vor holba ca la vițelul de la poarta nouă, căci puținele cuvinte românești pe care le știi – le vei pronunța greșit. Localnicii te vor întreba atunci probabil dacă vorbești vreo altă limbă pe care ar putea-o cunoaște, precum italiana, franceza, spaniola etc, și până la urmă veți trece la ceva cu care vă simțiți mai confortabili (și cu care ei se vor chinui să comunice). În acest moment eu mă voi întreba: cum de vorbesc așa o varietate de limbi străine aici, deși engleza este a doua limbă în școli?

Păi, cel mai comun motiv pe care l-am întâlnit este că au lucrat în străinătate ceva timp – ori pe termen lung, ori doar pentru câteva luni. Acest lucru nu e specific doar zonei comunei Teișani, ci României în general; această informație ajută totuși la a înțelege contextul stilului de viață și a problemelor care îi îngrijorează pe locuitori.

Pentru a scrie acest articol, am intervievat localnici și am analizat statistici de la nivel European. În primul rând, din statisticile Eurostat putem vedea că, în 2018, România era una dintre cele șase țări din UE în care emigranții au depășit imigranții. Germania a avut cel mai mare număr de imigranți (893.900), urmată de Spania (643.700), Franța (386.900) și Italia (332.300). Germania a avut de asemenea cel mai mare număr de emigranți în 2018 (540.400), urmată de Spania (309.500), Franța (341.400), România (231.700) și Polonia (189.800). E de asemenea relevant de menționat că românii au fost pe departe cel mai mare grup de cetățeni rezidenți în alte state membre UE în 2019 (3.1 milioane), urmată de polonezi (1.5 milioane), italieni (1.4 millioane) și portughezi (sub 1 milion).

Dar de ce merg în străinătate? În 2019 România a fost țara din UE cu al doilea cel mai mic salariu minim. Nu e surprinzător că din 2007 când România a intrat în UE și granițele s-au deschis, numărul de emigranți a crescut din ce în ce mai mult. The line of thought printre perosnale care decid să plece în străinătate obișnuia să fie similară – mai mulți bani pentru aceași muncă și timp. “Uneori oamenii fără studii superioare merg în alte țări ca să fie plătiți dublu pentru același lucru pe care îl fac în România” spune un tânăr de 17 ani, care a împărtășit cu noi perspectiva lui despre subiect și ne-a povestit despre persoanele de care știe că au fost plecate. Conform acestuia, printre tinerii care pleacă există cei care sunt inițial săraci, și care după ce fac o sumă mare de bani în străinătate dezvoltă un sentiment de mândrie și aroganță care îi face să cheltuie prea mult, și apoi există cei pentru care munca în străinătate aduce o schimbare pozitivă, și aceștia devin mai maturi și responsabili, căci au trebuit să învețe cum să trăiască de unii singuri și au învățat cât de greu poate fi să ajungi la ce-ți dorești. Lipsa de oferte de muncă pentru absolvenți ai studiilor superioare, precum Doctorii, este de asemenea un factor impotant care îi convinge pe acești tineri să caute oportunități în străinătate.

Deși oamenii pleacă în străinătate, mulți încă se întorc odată ce termină contractul temporar pe care îl au, pentru a se ocupa de diverse lucruri pe care le aveau în așteptare în România. Procentul relativ de imigranți naționali din totalul de imigranți a fost cel mai mare în România, 82% dintre toți imigranții. Nu numai atât, dar 43% din toți imigranții s-au născut în România (al treilea cel mai mare procent din UE).

O bibliotecară locală ne-a spus că a luat un credit de la bancă atunci când ea și soțul său s-au decis să renoveze casa. Au realizat că ceea ce câștigau în România nu era suficient pentru a își plăti datoria, așa că cea mai bună variantă pe care au văzut-o pentru a câștiga banii într-un timp relativ scurt a fost să licreze în străinătate. A petrecut în total cinci ani în Roma, Italia. Atunci când a avut oportunitatea de a se întoarce în orașul său din nou, a decis să se întoarcă pentru a nu mai fi departe de familie.

Se pare că distanța este o mare problemă pentru majoritatea celor care pleacă în străinătate, precum și pentru cei pe care îi lasă în România. Tânătul cu care am discutat ne-a spus despre asta: “Uneori ambii părinți pleacă la muncă în alte țări iar copiii rămân cu bunicii, sacrifică multe.” Uneori cei ce merg în afară pentru a provide condiții mai bune pentru familiile lor, se întorc, altfel se decid să stea cât încă pot câștiga destui bani încât să își poată susține copiii, chiar dacă sunt separați de ei.

Cum obțin un serviciu și rezidență totuși? Păi de cele mai multe ori are de aface cu un contract, poate obținut printr-un prieten sau un membru al familiei care deja a lucrat/locuit acolo. Un locuitor de 34 de ani ne-a spus că în cazul său a avut atât un prieten cât și pe fratele său care deja lucraseră în Franța și care până la urmă au deschis o companie acolo. În cazul tânărului, acesta are niște rude și prieteni în Scoția care l-ar putea ajuta dacă se decide să lucreze în străinătate pe viitor. Asta arată că ar putea fi destul de dificil să mergi de unul singur, deci de obicei oamenii caută sprijin de la alți migranți români care au trecut prin același proces ca ei.

La prima vedere zona rurală ar putea să nu pară foarte cosmopolitană. Cu toate astea, luând în considerare numărul obișnuit de persoane care părăsesc țara și se întorc, comparativ cu alte state europene, îi dau o dimensiune internațională care nu e așa comună în alte locuri. Deși unele persoane nu se întorc, cei care o fac aduc cu ei povești de spus, abilități și cunoștințe de aplicat la noile servicii din țară, și limbi prin care comunică cu oameni cu care nu ar putea altfel să comunice. Poate că asta nu sună unic pentru populația României, fiind cumva parte din viețile lor, dar ca persoană din exterior consider că e demn de subliniat.

Articol scris de JOSUÉ G. ARROYOS REYES